Polignano a Mare, ”oleacă” de mare

La întoarcere m-am oprit în Polignano a Mare, la jumătatea distanței dintre Ostuni și Bari, cu trenul. E un mic orășel la malul mării, interesant pentru că țărmul stâncos e găurit ca un cașcaval și deasupra s-au construit, culmea, case.

ETICHETE: , ,

Citește mai multe»

Răul de mișcare, partea a doua

Nu știu exact care e procedura pentru a ți se prescrie medicamentul corect ”din prima”. După ce timp de un an de zile am luat, pentru a preveni răul de mișcare de care sufăr, medicamentul prescris de o doamnă doctor – Motilium – am aflat apoi de la un alt coleg de-al dânsei nu numai că acest medicament nu este pentru răul de mișcare, dar și că nu l-am luat corect.

~

Mi s-a spus să îl iau cu 12-24 de ore înainte, ca să se răspândească bine în corp (mă rog, nu să se răspândească, un termen medical, am uitat care). Dar iată că uneori îl luam și îmi era rău chiar și așa, de ajunsesem să fiu disperată – ce nu făceam bine? Ce era în neregulă cu mine? Al doilea domn doctor nici măcar nu m-a crezut când i-am spus că mi s-a prescris Motilium, a trebuit să repet asta de câteva ori, vezi doamne, mă dusesem la doctor ca să îl mint.

Citește mai multe»

Home sweet home

Îmi place la mine acasă. Mă număr printre cei care, la final de călătorie, nu tânjesc după încă o zi de vacanţă, ci de abia aşteaptă să se întoarcă înapoi. Paradoxal, ţin un blog de călătorii – adică despre plecări și depărtări – dar poate tocmai de asta am învățat să apreciez “my home, sweet home” și să îi rezerv locul cuvenit în viața de zi cu zi.

Citește mai multe»

Un alt fel de călătorie în China

Acum două seri am avut ocazia să îmi bag nasul – la propriu – în bucătăria unui restaurant chinezesc de lângă Grădina Icoanei: 5Elemente. Am aflat așa: că se gătește la 800 (opt sute!) de grade și am văzut și cum se face asta (rața aia se rumenește pe-un furnal, nu altceva), drept pentru care nu orice mâncare chinezească se poate face și-acasă, pe aragaz; că bucătarii chinezi țin foarte mult la rețetele lor (a se citi ”sunt nițel cam secrete”) și că în China desertul e o invenție nouă, nicidecum o tradiție.

ETICHETE:

Citește mai multe»

Berlin. Nu (chiar) acum. Cândva

Am făcut un semn pe hartă acolo, în estul Germaniei, și am pus orașul pe un ”very-short-shortlist” – dacă o să mă vedeți într-o zi făcând check-in în Potsdamer Platz, să știți că e și din pricina lucrurilor de mai jos, înșirate într-o ordine absolut întâmplătoare:

Blogul (acum părăsit) al unei tipe deştepte care a lăsat România pentru imperturbabilul Berlin. Blog pe care l-am citit cândva din scoarţă-n scoarţă și pe care l-aș mai citi încă o dată.

• Editarea cărţii lui Liviu Antonesei, “Check Point Charlie”. Da, a fost o vreme când mă jucam de-a redactorul la LiterNet și ”construiam” cărți electronice – atunci am auzit pentru prima dată de Checkpoint Charlie, care Charlie nu e Charlie din Charlie and the chocolate factory şi nici Charlie din O călătorie cu Charlie. Este doar Checkpoint Charlie, adică nu e nici un Charlie. Clar?

ETICHETE: ,

Citește mai multe»

Florile galbene din Ostuni

Țac-pac, de ce să nu mă duc eu în Ostuni? Tren este, aproape este (de Bari), frumos este (cel puțin în unica poză văzută într-o broșură), ieftin este – numai avantaje. Și la întoarcere mă pot opri și în Polignano a Mare, că tot e în drum.

ETICHETE: , ,

Citește mai multe»

Selfie, un diagnostic îngrozitor

Am aflat de pe Facebook că sufăr de o dereglare psihică – se numeşte selfită şi nu are tratament. Chiar dacă până în urmă cu câteva luni eu nici măcar nu ştiam ce-i acela un “selfie” (am aflat, evident, tot de pe Facebook!), se pare că lucrurile avansează rapid şi s-a stabilit oficial un diagnostic. Da, este anormal să îţi faci singur poze când nu are cine să îţi facă poze, normal este să nu îţi faci deloc.

ETICHETE:

Citește mai multe»