Un aer de primăvară…în ianuarie

M-am trezit la 7 şi jumătate dimineaţa în sunet de furtună. Şi ce furtună! Se zgâlţâia balconul de la vijelie, iar afară turna cu găleata. 31 ianuarie şi plouă, can you believe it? Am adormit la loc. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc, câteva ore mai târziu, o zi însorită! Cald şi frumos şi soare şi un aer de primăvară, deşi, repet, azi a fost ultima zi din luna ianuarie, pe care oricum o detest, pentru că, de obicei, ianuarie nu are nicio legătură cu primăvara şi mai e şi o lună teribil de lungă şi urâtă. Read More →

Spre Burma cu acordorul de piane

Am citit anul trecut Acordorul de piane, o carte mai puțin cunoscută dacă e să mă iau după „puținătatea” de recenzii, deși romanul merită mai multă atenție, fiind o lectură pasionantă care te poartă de la Londra până în Burma, la sfârșitul secolului 19 când se începuse colonizarea țării, iar în teritoriile din nord se purtau lupte între britanici și triburile băștinașe. Romanul este debutul unui tânăr scriitor – Daniel Mason – care povestește magistral această călătorie fascinantă, atât interioară, cât și geografică.

~

Personajul principal, Edgar Drake, un individ cu o viață anostă, dar cu o specializare exotică (cunoaște foarte bine pianele Erard), primește din partea Departamentului de Război din Londra misiunea de a merge până în Burma răvășită de conflicte pentru a repara…un pian. Este pianul respectiv atât de important încât să justifice o călătorie de luni de zile printr-un teritoriu periculos, răvășit de conflicte? Din punctul de vedere al britanicilor, da, pianul aparținând unui doctor cu un rol foarte important în războiul respectiv: Anthony Carroll. Din perspectiva Read More →

Frumosul Tbilisi

Hostelul la care am stat în Tbilisi era o afacerea unor prieteni. Unul dintre ei – Toto – locuia chiar acolo, într-una dintre cămăruţe, iar mama lui, care se ocupa de chestiile casnice, locuia vizavi. Toto era un tip bine făcut, care arăta mai degrabă ca un italian care merge la sală decât ca un georgian. „Dar cum arată un georgian?”, le-a întrebat pe nişte franţuzoaice care se miraseră şi ele că nu este de altă naţionalitate. Ei bine, greu de spus. Read More →

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie

Ce titlu! Mă tot gândeam oare ce o fi însemnând, înainte de a începe cartea, dar s-a dovedit că este numele unui joc, explicat chiar în prima povestire. Pentru mine asta a fost prima carte de Alice Munro pe care am citit-o, aşa că nu ştiam foarte bine la ce să mă aştept, dar după primele pagini am ştiut că va fi una din scriitoarele mele preferate.

~

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie este o colecţie de povestiri a căror acţiune se petrece în Canada (ţara de origine a autoarei), dar nu este Canada pe care ne-am închipui-o noi, străinii de dincolo de ocean, ci un univers de mici destine, mici oraşe, cartiere obişnuite şi întâmplări care uneori au un final neaşteptat. Tonul este dulce-amar, dar fără note de melodramatic, nu îşi plânge nimeni de milă pe acolo şi nici scriitoarea nu cade în capcana asta, oricât de triste ni s-ar părea nouă unele întâmplări.

Fiecare povestire are o forţă evocativă pe care nu i-o bănuieşti la început: femeia care pleacă în necunoscut pentru a reîntâlni un bărbat despre care credea că o s-o ia de nevastă, aventura de o zi care îi dă forţă unei soţii să îţi trăiască destinul obişnuit, Read More →

Cât costă un bilet la transsiberian

Îmi doresc de mai multă vreme să merg într-o zi cu transsiberianul – deși mi-ar fi plăcut la nebunie să fac asta cât de curând, nu cred că se va întâmpla anul acesta și posibil nici anul viitor, din motive destul de obiective și personale. Dar știți cum e: never say never și dacă tot mi-am făcut o schiță a unei astfel de călătorii o împărtășesc și cu voi, poate vă ajută în planurile voastre. Read More →

Sentimentul unui sfârșit…neașteptat

Am început cartea lui Barnes seara, în drum spre casă, și până la miezul nopții am și terminat-o – e drept, nu e o carte voluminoasă, dar nici nu am putut-o lăsa până a doua zi, pur și simplu nu am putut! Dincolo de toate considerațiile despre timp (timpul personal, timpul obiectiv, timpul fără întoarcere), despre șansele pierdute și greșelile de neiertat, este o poveste foarte abil construită spre un final neașteptat. Chiar și după ce crezi că, aha, despre asta e vorba, de fapt nu ai înțeles nimic, exact ca personajul principal, Tony, căruia Veronica îi tot reproșează că niciodată nu a înțeles nimic, dar absolut nimic! Și chiar așa și e.

~

Julian Barnes ne plimbă dintr-un capăt la celălalt al poveștii, ne face cunoștință cu personajele principale și ne lasă să ne construim propriile ipoteze pe baza informațiilor pe care ni le furnizează el. Apoi răstoarnă totul cu o mână, exact când te aștepți mai puțin. Oare trăim cu toții într-o astfel de ignoranță, construindu-ne un trecut fals din autoamăgiri, reinterpretări și uitări? Unde se sfârșește responsabilitatea noastră și începe a celorlalți? În ce punct totul se schimbă iremediabil, iar acțiunile noastre, privite ca neimportante, deturnează alte destine pentru totdeauna? Read More →

Gori: în vizită la Muzeul Stalin

Probabil ştiţi că Stalin a fost georgian. S-a născut în Gori, la mică distanţă de Tbilisi, unde principala atracţie turistică este acum Muzeul lui Stalin, muzeu înfiinţat după moartea lui în 1953 şi redeschis după căderea comunismului în 1989. Read More →

Plânsul lui Nietzsche

Să devii cel ce eşti! Dar cine sînt eu?”
Plânsul lui Nietzsche, Irvin D. Yalom

Iată o carte în care toate personajele mi-au fost antipatice: doctorul Breuer cu complicatele lui dileme existenţiale, rusoaica înţepată care se credea buricul pământului (Lou Salomé), bolnavul mai mult închipuit şi frigid sufleteşte (Nietzsche), micuţul Sig Freud care nu ştia că va deveni marele Sigmund Freud, soţia mai mult decât perfectă a doctorului Breuer, isterica aţâţătoare care o ducea rău pentru că o ducea prea bine (Bertha), etc. De abia spre final personajele au devenit mai umane şi după ce citeşti nota autorului le înţelegi mai bine în contextul lor istoric.

~

Cu toate că personajele de mai sus n-au fost printre preferatele mele, romanul mi-a plăcut, e o carte destul de antrenantă având în vedere că nu se întâmplă mai nimic în afară de discuţii, scrisori şi confesiuni. Este o poveste fictivă cu personaje reale în care Irvin D. Yalom recreează atmosfera din Viena secolului XIX, începuturile psihanalizei şi biografia lui Nietzsche. Din când în când ne reaminteşte că epoca în care se desfăşoară romanul nu este doar Viena cafenelor şi a plimbărilor cu trăsura, ci şi începuturile problemelor pentru evrei. Read More →

O lume nebună

Am urmărit deconcertată întâmplările din ultima vreme. Și nu mă refer doar la cele din Franța, ci și la altele mai puțin vizibile, ca uciderea de către talibani a 132 de copii din Peshawar, Pakistan (au murit 145 de persoane în total) sau masacrul din Baga, Nigeria, al organizației teroriste Boko Haram, unde se crede că au pierit în jur de 2000 de persoane. Nici nu-mi mai vine să scriu despre călătorii sau cărți sau orice altceva, mi se pare frivol să te faci că ”viața merge înainte” – sigur că merge, dar încotro?

~

Ceea ce s-a întâmplat la Charlie Hebdo nu poate fi justificat în nici un fel, dar mi se pare că nici societatea occidentală nu este dispusă să înțeleagă lumea musulmană, dacă tot suntem nevoiți să împărțim cu toții aceeași lume. Pentru musulmani religia are o cu totul altă importanță decât pentru creștinii din ziua de azi, care sunt mai degrabă agnostici decât credincioși fervenți, iar regulile islamului sunt cu mult mai stricte, apostazia (renegarea credinței) fiind o crimă mortală în dreptul islamic care se poate pedepsi cu moartea chiar și în zilele noastre. În plus, există o discrepanță foarte mare între membri societății musulmane: de la foarte bogații emiri arabi până la săracii care n-au după ce bea apă – nu prea există o clasă de mijloc puternică, ca în Occident. Nu încerc să justific demența unora – nu au trecut chiar așa mulți ani de la atacul norvegianului Anders Behring Breivik care a pus o bombă în Oslo și a ucis 69 de oameni pe o insulă. Nebunia și crima nu au naționalitate sau religie, acestea sunt doar pretexte. Read More →

Prin Spania şi Maroc cu Iubirile croitoresei

N-am idee de ce s-a tradus titlul original – El tiempo entre costuras – prin „Iubirile croitoresei”, când aceasta nu-i o carte despre iubire, ci de spionaj. Alte ediţii i-au zis simplu „Croitoreasa” sau „Timpul dintre tighele” (un titlu care sună imperfect în limba română, dar are o explicație la final), însă probabil că la noi o carte are şanse mai mari să se vândă dacă e despre iubire.

~

Romanul începe oarecum telenovelistic, cu o tânără care se lasă sedusă de un nemernic care îi fură banii şi o părăseşte când ea rămâne însărcinată. Din fericire María Dueñas e o scriitoare bună, care ține strâns hățurile poveștii și nu o lasă să se transforme într-o melodramă ieftină. Evoluția personajului principal este urmărită pas cu pas: rămasă singură în Maroc fără bani sau cunoștințe Sira este forțată să se maturizeze și să-și ia destinul în propriile mâini. Fundalul poveștii nu este unul din cele mai fericite: în Spania începuse războiul civil, legăturile între continent și Maroc erau inexistente, încurcăturile în care intrase mai mult sau mai puțin singură o forțau să rămână blocată în Tetouan. Treptat romanul devine un joc complicat de spionaj, croitorie de lux, lume bună, război – toate împărțite între Protectoratul spaniol din Maroc și Spania celui de-al doilea război mondial. Read More →