Spre Rupea, tot înainte, înapoi

O barză zbura cu un moşuleţ în cioc. Moşulețul îi zice berzei la un moment dat: «Hai, recunoaşte că ne-am rătăcit!»”

Precum barza din bancul de mai sus tot aşa ne-am rătăci şi noi pe drumul de la Lacul Sfânta Ana la Rupea. Domnul şofer al autocarului, într-un moment de maximă inspiraţie, a decis să o ia la stânga în loc să facă dreapta la ieşirea din Baraolt (sau invers, cine mai ştie…), idee foarte proastă care ne-a dus pe nişte drumuri judeţene şi mai proaste de prin Ţinutul Secuiesc, de se mirau toţi sătenii că oare ce căutăm pe la ei. Continue reading “Spre Rupea, tot înainte, înapoi” »

Cărţile lunii iulie: Anglia, Japonia, Argentina şi… Azerbaidjan

Am citit atâtea cărţi bune luna asta (şi iulie încă nu s-a terminat!) încât trebuie să le dedic un articol de vară, care poate o să vă inspire şi pe voi în alegerea cărţilor de luat în vacanţă :)

~

Să nu mă părăseşti, Kazuo Ishiguro. Cea mai bună carte de anul ăsta, am început-o duminică pe la 9.30 seara şi n-am putut-o lăsa din mână până pe la 2.45 dimineaţa, deşi mă usturau ochii de oboseală şi ştiam că a doua zi trebuie să mă trezesc devreme. M-a ţinut în suspans mai ceva ca o carte poliţistă, m-a răscolit şi m-a făcut să-mi pun o grămadă de întrebări privind calitatea noastră de oameni. La final îmi venea să jelesc (nici eu nu ştiu ce!), cu toate că tonul cărţii nu este unul tragic (deşi ar fi putut să fie). De citit şi Amintirea palidă a munţilor, de acelaşi autor, cu un final complet neaşteptat! Love, love, love :)

Vechiul oraş imperial, Yasunari Kawabata. Alt japonez, dar din altă generaţie. Kawabata a ajuns anul ăsta scriitorul meu japonez preferat (şi Kazuo Ishiguro îmi place nespus, dar el trăiește în Anglia şi nu scrie numai despre japonezi). Cărţile lui Kawabata sunt ca un haiku, iar Vechiul oraş imperial e ca o nestemată printre ele :) Kyoto de Continue reading “Cărţile lunii iulie: Anglia, Japonia, Argentina şi… Azerbaidjan” »

Notre-Dame, Brâncuşi şi-o concluzie pariziană

Nu mai ştiu dacă data trecută când am fost la Paris am vizitat şi Catedrala Notre-Dame. Tind să cred că nu, cel mai probabil din pricina cozii kilometrice de la intrare, care poate speria şi pe cel mai răbdător om din lume (asta dacă n-a fost între timp la Versaille). Continue reading “Notre-Dame, Brâncuşi şi-o concluzie pariziană” »

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic de pe la noi, este pitit în mijlocul Ţinutului Secuiesc – drumul până acolo e plin de meandre, stânga-dreapta, stânga-dreapta, şi, după ce se ajunge la un loc cu multe maşini, grătare şi oameni, se mai merge încă vreo 2 kilometri până la lac, undeva în vale. Continue reading “Lacul Sfânta Ana” »

Cu vaporaşul pe Sena. Pe ploaie

Ce poți face când ești la Paris în vacanță și afară plouă torențial? Te plimbi cu vaporașul, firește, că doar nu degeaba ai cumpărat biletele online :) Așa că a doua zi dimineața ne-am dus la Pont-Neuf, de unde plecau vedetele, și fix când am ieșit de la metrou s-a pornit o ploaie cu găleata care a alungat mai toţi turiştii dornici de o plimbare, mai puţin câţiva curajoşi inconștienți, ca noi. Continue reading “Cu vaporaşul pe Sena. Pe ploaie” »

HostelBookers, Booking şi alte drăcovenii

Acum o lună de zile am avut o conversaţie absolut mirobolantă cu un proprietar de hostel din Istanbul. Aşa de tare m-am enervat încât am fost la un pas de a-i spune pe email că e un idi**, că nu e posibil să nu înţeleagă, după 20 de mesaje schimbate, ce încerc să îi spun. Până la urmă am renunţat, mi s-a părut că nu merită să fac un atac cerebral din cauza unor fleacuri.

~

Mai exact vroiam să anulez o rezervare făcută pe HostelBookers la un hostel din Istanbul. HostelBookers funcţionează diferit faţă de Booking.com, în sensul că la ei pe site poţi face rezervări, dar nu şi anulări ale acestor rezervări – pentru asta trebuie să contactezi fiecare unitate de cazare la adresa lor de email şi să te “anuleze” ei. M-am lovit de problema asta de câteva ori până acum: le scriam celor de la hostel să-mi anuleze rezervarea şi ei îmi răspundeau să contactez HostelBookers, dar până la urmă, după al doilea mesaj, oamenii înţelegeau şi anulau la ei, în ce catastif or ţine acolo. Nu şi turcul de mai sus, ăsta o ţinea numai pe-a lui, că el nu poate anula nimic, să fac anularea pe site. Le-am scris şi celor de la HostelBookers, mi-au explicat acelaşi lucru pe care îl ştiam şi eu, am dat forward la turc, tot degeaba. Probabil că, la un moment dat, individul o să mă taxeze pentru no-show şi iar o să mă enervez, dar pur şi simplu n-ai cu cine discuta. O să evit HostelBookers de acum încolo, devine prea frustrant să port discuţii din astea, fără cap şi coadă, să plătesc 10% din valoarea rezervării pe loc, dar să nu o pot administra după aceea în nici un fel. Continue reading “HostelBookers, Booking şi alte drăcovenii” »

Lipiţanii de la Sâmbăta de Jos

La Herghelia de la Sâmbăta de Jos sunt vreo 300 de lipiţani, cai blânzi şi frumoşi, care se trag, cu toţii, din 6 strămoși cu care s-au pus bazele hergheliei. Dacă vă nimeriţi prin zonă e bine să ştiţi că în fiecare sâmbătă se ţine un spectacol ecvestru (pe bază de rezervare), ca cel pe care l-am surprins şi eu în fotografiile de mai jos. Continue reading “Lipiţanii de la Sâmbăta de Jos” »

Hello, Bonjour, Ça va? Prima zi la Paris cu umbrela

Cine spune că Parisul e colea, cum e Constanţa faţă de Bucureşti, nu ştie ce vorbeşte. 40 de minute cu autobuzul, 2 ore de frecat menta în aeroport, 3 ore înghesuit în avion, o oră şi ceva cu autocarul, 30 de minute cu metroul şi încă vreo 10 de mers pe jos şiii… am ajuns, în sfârşit, la hotelul din Paris. O nimica toată. Eram aşa de rupte de oboseală încât trebuia musai să mergem în oraş să vedem ceva, căci altfel am fi căzut la pat şi… am fi dormit. Continue reading “Hello, Bonjour, Ça va? Prima zi la Paris cu umbrela” »

Vâltorile de la Lisa

Ştiţi păturile acelea miţoase care se vând pe la târgurile ţărăneşti sau chiar pe stradă de câte un ţăran dornic să scape de marfa grea? Eu le-am văzut de multe ori, dar nu m-am întrebat niciodată cum se fac, asta până când am ajuns la Lisa şi am văzut cu ochii mei cum o ţesătură normală, rară, se transformă miraculos în ceva foarte gros şi cu smocuri lungi. Continue reading “Vâltorile de la Lisa” »

În vacanță cu mama

Înainte de a pleca în vacanţă cu mama am avut destule temeri vizavi de călătoria asta. Relaţiile dintre oameni nu sunt niciodată perfecte şi parcă tocmai cu cei care te-au crescut ai mai multe diferende decât cu ceilalţi. Nu mai ştiu exact de ce anume mă temeam, dar acum, după ce vacanţa noastră a luat sfârşit, după ce ne-am plimbat împreună 9 zile prin Franţa, după ce ne-am certat şi împăcat de câteva ori, m-am enervat cu sau fără motiv şi am învăţat să am mai multă răbdare cu alţii nu pot să spun decât că această vacanţă a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut anul ăsta pentru mama. Şi poate chiar în ultimii 5 ani… Continue reading “În vacanță cu mama” »